Margareta Paslaru, longevitate creatoare pe multiple planuri: muzica, teatru, film, creatii muzicale, sustinerea tinerelor talente, CD-uri caritabile, actiuni de voluntariat. In 1968 a primit Discul de Aur premiul acordat de Consiliul de Stat pentru Cultura si Arta CSCA si Electrecord. 1969 i s-a inmanat prestigiosul trofeu M.I.D.E.M. (Marché International du Disque et de l'Édition Musicale, pe scena la Cannes - Franta ediția 1967/1968). Este prima solista de muzica usoara din Romania care a primit acest trofeu. In 2008 a fost onorata la Uniunea Compozitorilor pentru 50 de ani de activitate neintrerupta. A initiat in 2009 programul Banca de Alimente - Crucea Rosie. Artista pentru care au scris 65 de compozitori a inregistrat 793 de piese la Radio, TV si pe discuri pana in prezent, inclusiv 111 compozitii proprii declarate la UCMR-ADA. In 2018 au fost sarbatoriti cei 60 de ani creativi la Muzeul Literaturii Romane marcand deceniile 2000. Legendara artista a primit in USA 2002 Premiul Women of Excelence pentru initierea sarbatoririi zilei de 1 Iunie "International Children's Day". In 2016 Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film - UARF i-a oferit Diploma de Excelenta si clacheta "Artist plurivalent". Desemnata Primul Ambasador al Festivalului Tanar Sibiu, artista a primit Diploma "Platina valorii" in 2019. Premiul Academic si Trofeul UCIN pentru întreaga activitate i-au fost inmanate de prof.univ.dr. Laurentiu Damian la Gala Uniunii Cineaștilor 2021.

Margareta Paslaru ''O legenda vie a Romaniei o artista cu totul speciala'' Jurnalul National 2008

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 29 octombrie 2014

Margareta Paslaru, Emilia Popescu, Razvan Mazilu - autografe...autografe...

Emilia Popescu si Razvan Mazilu au oferit autografe in Pasajul Universitatii

Sursa: fnt.ro/ 24.10.2014 / autor Judy Florescu / foto Lucian Muntean
  

„Actorii cântă”, un proiect caritabil iniţiat de Margareta Pâslaru
 
Începând de joi, 23 octombrie, până vineri 31 octombrie, doamna Margareta Pâslaru se află la standul FNT din Pasajul Universităţii, între orele 16.00 şi 19.00, pentru a acorda autografe pe albumul „Actorii cântă”, un CD pus în vânzare, cu 20 de lei, în beneficiul Campaniei Naţionale „Artişti pentru Artişti“.
 
Margareta Pâslaru a vorbit pentru site-ul Festivalului Naţional de Teatru despre ideea albumului „Actorii cântă” şi despre scopul acestui document musical: „M-a urmărit această idee o bună bucată de vreme şi la un moment dat mi-am spus că nu este suficient să fiu eu cea care donează drepturile de autor, cum o fac din 1993. Am simţit nevoia să fim mai mulţi. Prima care a fost foarte entuziasmată de idee şi care m-a încurajat a fost actriţa Emilia Popescu“. Margareta Pâslaru a mai spus că prin acest CD pot fi ajutaţi actorii care s-au retras de pe scenă, din cauza unor probleme de sănătate.
„M-au impresionat în mod deosebit bucuria şi plăcerea pe care au transmis-o cei care au lucrat cu mine la acest album. S-au adunat 20 de piese, interpretate de 14 actori. Criteriul prin care i-am ales nu a fost vocea, ci timbrul vocal.
Timbrul vocal era deosebit şi fiecare şi-a ales ce melodie şi-a dorit. Am înregistrat în studiourile lui Jolt şi Andrei Kerestely. Un tânăr extraordinar de talentat, Călin Grigoriu, a fost cel care a reorchestrat foarte multe piese. A fost un schimb de energie extraordinar şi acum aşteptăm un feed-back. Deja se pare că s-au vândut 3.000 de exemplare, ceea ce este foarte bine. Totul se duce la Fondul de Solidaritate teatrală «Artiştii pentru artişti» al UNITER”, a mai spus Margareta Pâslaru.
 
Actorii care s-au alăturat iniţiativei doamnei Margareta Pâslaru sunt: Emilia Popescu, Marius Bodochi, Rodica Mandache, Mihai Bisericanu, Maria Buză, Marius Manole, Ovidiu Niculescu, Silviu Biriş, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Mirela Jienescu, Gelu Niţu şi Florin Zamfirescu, ale căror voci le putem asculta pe CD-ul „Actorii cântă”. 
Muzica reuneste generatii diferite... "Sustinem artistii cu problem de sanatate care s-au retras de pe scena"

Niciun comentariu:

Arhivă blog