Faceți căutări pe acest blog

Margareta Paslaru Viata, vocatie, viziune

Fotografia mea
Viata artistica daruita publicului continua prin creatii proprii, muzica populara, emisiuni radiofonice, cartea 'Eu si Timpul', sustinerea tinerilor, actiuni in folosul societatii. Sarbatorirea de la Uniunea Compozitorilor cat si aniversarea celor 50 de ani de la inregistrarea primului meu disc, m-au emotionat profund. Aprecierea colaboratorilor manifestata prin "Trofeul Electrecord" prezenta admiratorilor veniti din colturile tarii cu brate de flori, au incoronat soclul pe care am cantat in stil 'paslaresc'. Peste 700 de inregistrari, printre care ale celor 65 de compozitori care mi-au incredintat creatiile lor, scriind special pentru mine, altele, din repertoriul international - filme, compozitii muzica si text, sau inspirate de versurile poetilor, au adus bucurie milioanelor de ascultatori si continua sa atraga alte generatii pe You Tube, Twitter, LinkedIn, Facebook, G+. In 2016 am fost onorata cu placheta "Artist plurivalent" UARF, Premiul de Excelenta pentru intreaga cariera. Motto: In tinerete ne straduim sa ne facem un nume, la maturitate trebuie sa folosim 'numele' spre binele altora. Margareta Paslaru

duminică, 12 noiembrie 2017

Margareta Paslaru - Calendar 2012 ...interviu

Margareta Paslaru, calendar 2012 - interviu "Îmi folosesc numele spre binele altora"
Sursa: Jurnalul.ro / 15.11.2012 / autor Anca Nicoleanu

Celebra artistă ne spune povestea celui mai nou cântec în stilul pâslăresc, "Libertatea nu se învaţă", care se va regăsi pe următorul CD, le dă întâlnire celor care o iubesc, la Târgul Gaudeamus, week-end-ul viitor, şi ne oferă ultimele detalii despre... nepoţelul său Luca, în vârstă de doi ani.
 
● Jurnalul Naţional: "Libertatea nu se învaţă", cel mai nou cântec creat şi interpretat de dumneavoastră, are un puternic mesaj şi ingredientele unui hit, spun cunoscătorii. Care-i povestea lui şi când l-aţi compus?

● Margareta Pâslaru: A dărui bucurii prin muzică a devenit însăşi scopul existenţei mele. Accesările internauţilor şi aprecierea dumneavoastră stimulează noi creaţii. Răspunzând întrebării, în anii '90, despăduririle masive care au distrus şi habitatul animalelor sălbatice şi cuiburile păsărilor m-au tulburat profund. Sub acea impresie am schiţat la pian primele acorduri şi ideea textului. Mi-au atras atenţia şi alte aspecte referitoare la nepăsarea unora, inconştienţa altora, lipsa discernământului între bine şi rău. "Libertatea nu se învaţă, ci reflectă un fel de a fi/ Libertatea este-n spirit, fără ea nu poţi trăi/ Demn, ca un om adevărat!" (n.n acesta este refrenul cântecului). Piesa m-a obsedat, am continuat să lucrez la ea până s-a "copt" în stilul pâslăresc al anului 2012. Astă-vară am înregistrat-o în studiourile Andrei şi Jolt Kerestely, avându-l la chitară pe Călin Grigoriu. Entuziasmul ne-a adunat pe toţi la microfon, în grupul vocal dinamic ce degajă energie şi speranţă.
 
● Mulţi interpretează greşit libertatea. "Pădurea-i pângărită/ Vorbirea violentă/ Respectul răsturnat/ Asta nu e libertate/ Salvează-ne, Divinitate!", spuneţi în "Libertatea nu se învaţă". Dar până să ne salveze Divinitatea, noi cum ne-am putea salva?
 
● Transformarea începe cu noi înşine, salvând câte un strop de apă vie dintre munţii care se bat în capete... Desigur, nu dau sfaturi. Este recunoscut faptul că violenţa verbală induce violenţa fizică. Copiii care sunt martorii gesturilor brutale în familie, sau faţă de animale, acei care sunt abuzaţi prin înjurături şi vulgaritate, peste ani vor repeta vocabularul nociv, crezând că dacă şi acasă, şi la televizor se vorbeşte urât, o pot face şi ei, perpetuând atitudinea. Din trei-patru minute cât durează o melodie, fiecare persoană va reţine esenţa, interpretând-o, fireşte, după cum simte şi gândeşte. În căutarea soluţiilor, apelul către Divinitate devine o metaforă. Înfăptuirea binelui stă în puterea omului care se respectă pe sine şi pe ceilalţi. Cred în puterea exemplului educativ, atenţie la cel malefic! Cei mici uneori nu-i ascultă pe părinţi, dar întotdeauna îi imită...
● Există posibilitatea ca mesajul piesei să-i determine pe reprezentanţii vreunui partid politic să vă propună o colaborare, eventual să-l preia. Aţi fi de acord?
● Vedeţi, eu am "campania" mea prin muzică de jumătate de veac (râde), îmi folosesc numele spre binele altora. De pildă, în calitate de Ambasador al Anului European al Voluntariatului am compus: "Fii voluntar! Eşti liber să alegi pe cine vrei să ajuţi".
● "Libertatea nu se învaţă" se va regăsi, în curând, pe un nou CD marca Margareta Pâslaru?

● Admiratorii fideli aşteaptă melodiile maturităţii artistice şi folclor, compoziţii proprii mai puţin cunoscute. Se pare că dorinţa li se va îndeplini, iar "Libertatea nu se învaţă" va deveni titlul CD-ului.
 
"Lasă-mi, toamnă, pomii verzi", reeditat de Electrecord
 
● Mare parte din timpul dumneavoastră îl dedicaţi activităţilor umanitare. Sunteţi, de asemenea, voluntar de onoare al Crucii Roşii. În ce acţiuni vă veţi implica acum, în preajma sărbătorilor de iarnă?
 
● Împreună cu voluntarii vom distribui nevoiaşilor pachete de la "Banca de Alimente" a Crucii Roşii, iar micilor pacienţi de la Spitalul Gr. Alexandrescu le vom oferi dulciuri şi surprize. Dar până atunci, ne pregătim pentru Gala Voluntarilor din 12 decembrie, alături de Anca Năstase şi Federaţia VOLUM.
 
● Week-end-ul viitor, la Târgul Gaudeamus, cei care vă iubesc au ocazia să vă întâlnească la trei evenimente...
 
● Sunt invitată la standul editurii Curtea Veche, sâmbătă, 24 noiembrie, la o sesiune de autografe, la a patra întâlnire cu cititorii programată la ora 16:30 şi prilejuită de cartea "Eu şi Timpul". Apoi, la standul Radio aşteaptă CD-ul "Bucuria de a cânta". La standul editurii Litera, părinţii vor găsi trei audiobook-uri în care joc rolul povestitorului. Cum CD-ul "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi - 50 de ani de la primul disc" s-a reeditat la Electrecord, voi ajunge şi la standul lor. De altfel, longevivul meu şlagăr poate fi comandat şi prin E-Mag, la adresa: http://www.mediazoo.ro/muzica/lasa-mi-toamna-pomii-verzi-50-de-ani-de-la-primul-disc-margareta-paslaru-cd-p41813

● Se apropie sărbătorile. Veţi petrece Crăciunul alături de fiica, ginerele şi nepotul dumneavoastră? Ce vă face nepoţelul?
 
● Luca (n.n. Luca are doi anişori) şi-a făcut prieteni la cursuri de muzică şi desen, cântă prin casă "Vine primăvara... la, la, la", din filmul "Veronica", pe care îl vizionează des. Cât priveşte călătoria (n.n. fiica artistei locuieşte în Statele Unite), depinde de starea vremii, drumul este lung, se anunţă o iarnă grea. Riscul înzăpezirii în tranzit, pe aeroporturi aglomerate poate fi evitat (râde). Moşu' expediază din vreme daruri pentru Luca şi părinţii săi, care la rândul lor trimit surprize, pentru bunica... Vom asista împreună la deschiderea pachetelor, prin Skype (râde), prietenul nostrum.
● Anul viitor e unul special pentru dumneavoastră. Împliniţi 70 de ani de viaţă, 55 de ani de carieră şi 50 de la apariţia pe scena Festivalului de la Mamaia. V-aţi dori să marcaţi într-un mod deosebit, în 2013, aceste evenimente importante?

● Am primit diferite invitaţii, vom vedea în ce măsură ideile fiecăruia se pot aplica la cerinţele anului 2013 (râde). Vom păstra legătura, veţi fi primii care veţi afla detaliile!

W

Niciun comentariu:

toate postarile

Arhivă blog